Читать параллельно с  Английский  Испанский  Русский 
Print si cersetor.  Mark Twain
Capitolul 13. Dispariţia prinţului
< Назад  |  Дальше >
Шрифт: 

Un somn de neînvins se lăsă peste cei doi tovarăşi. Regele, arătându-şi veşmintele, zise:

— Scoate-mi aceste zdrenţe.

Hendon dezbrăcă copilul fără să răspundă şi fără să stea pe gânduri, îl întinse pe patul său, apoi îşi aruncă ochii prin cameră zicându-şi cu tristeţe: „Iar mi-a luat patul. Ce mă voi face, săracul de mine?!"

Micul rege observă încurcătura lui Hendon, şi pe jumătate adormit, o risipi cu un singur cuvânt:

— Tu te vei culca lângă pragul uşii ca s-o păzeşti. Un moment după aceea, un somn adânc îl scăpa se de griji.

— Sărmană inimă! Ar fi trebuit să se nască rege, murmură Hendon, admirându-1; el joacă admirabil rolul acesta.

Se lungi lângă uşă pe scândură, gândind înveselit. „Am fost mai rău găzduit timp de şapte ani; ar însemna să mă arăt nerecunoscător faţă de Cel de Sus, dacă m-aş plânge acum".

Când apărură zorile, încă dormea.

Către amiază, se sculă, descoperi pupila lui adormită, dezveli o parte a corpului, apoi alta, şi, o măsură cu o sfoară. Regele se deşteptă, tocmai când el termina această treabă, se plânse de frig şi-1 întrebă ce face.

— Am isprăvit, seniore, răspunse Hendon. Am mici curse de făcut, dar voi fi în curând înapoi.

Dormiţi încă, aveti nevoie. Aşa, lăsati-mă să vă învelesc şi la cap, vă veti încălzi, astfel, mai repede.

Regele se adâncise din nou în regatul viselor sale, înainte ca Hendon să fi terminat vorba.

Miles ieşi încet şi reintră pe nesimţite după treizeci sau patruzeci de minute, aducând un costum complet de copil, cumpărat de ocazie; ţesătura ieftină prezenta urme de uzură; dar era curat şi era de sezon. Hendon şezu şi începu să examineze cumpărătura zicându-şi:

„Cu mai mulţi bani aş fi găsit ceva mai bun, dar când n-ai punga mare trebuie să te mulţumeşti...

Era o femeie în oraşul nostru

în urbea noastră locuia...

Na! A mişcat mi se pare. Să cântăm mai încet; nu e bine să-i stric somnul, mai ales faţă cu drumul ce-1 aşteaptă. Şi e deja extenuat, sărmanul copil...

Haina aceasta nu este rea. O revizie pe ici pe colo şi va fi totul în regulă. Pantalonul e şi mai bun, deşi o revizie sau două n-ar fi prea mult.

Iată însă că sunt foarte buni şi solizi pantalonii care îi vor ţine picioarele calde şi uscate. Asta va fi ceva nou pentru el, care, fărâ nici o îndoială, e obişnuit să meargă în picioarele goale, vara şi iarna.

Ah! Dacă ai avea atâta pâine câtă aţă se dă de o para! Şi, unde mai pui şi acul nou şi mare pe care ţi-1 dă pe deasupra! Acu, doar, voi avea eu destulă îndemânare ca să bag aţa în ac?" Şi avu destulă. El făcu ceea ce oamenii au făcut întotdeauna şi vor face probabil, întotdeauna, până la sfârşitul timpului.

El ţinu acul nemişcat şi căută să treacă aţa prin urechile acului, ceea ce e cu totul pe dos de cum face o femeie.

în multe rânduri firul greşea găurica, trecea când pe dreapta când pe stânga, uneori împiedicându-se, în-doindu-se; sucindu-se; dar el avea răbdare, deoarece mai trecuse prin asemenea experienţe când era soldat. In sfârşit, reuşi, luă haina qare aştepta acolo, îşi încrucişa picioarele şi se apucă de lucru.

„Chiria e plătită ca şi dejunul ce mi se va aduce şi îmi ajunge din ce să cumpăr doi măgari. Cât despre mâncare, ne va trebui puţin pentru cele două sau trei zile cât ne trebuie ca să ajungem la Hendon Hali, unde vom găsi belşugul.

Ea iubea pe bărb...

Aoleo! Mi-am înfipt acul sub unghie! Dar nu e grav, şi nici nu e prima dată. Nu e nici plăcut, dar... Vom fi fericiţi acolo, sărmane micuţ, să nu te îndoieşti de asta. Nenorocirile tale vor dispărea, acolo, şi tot aşa şi chinurile tale...

Ea îşi iubea bărbatul cu pasiune

Dar un alt bărbat...

Iată ce frumoasă şi mare reparaţie! Ridică hainele şi le privi cu admiraţie.

Au o măreţie şi o ţinută pe care n-o au deloc câr-piturile unui croitor, cu înfăţişarea lor mizerabilă şi sărăcăcioasă.

Ea îşi iubea bărbatul cu pasiune

Dar un alt bărbat o iubea pe ea

Ce fericire că s-a terminat. Ln lucru bun şi făcut repede. Acum, mă duc să-1 scol, să-1 îmbrac, să-1 spăl, să-i dau să mănânce, după care ne vom duce repede la piaţă la hanul lui Tabard, la Southwark şi...

— Rog pe Majestatea Voastră să se scoale! El nu răspunde.

„Ce! Doamne! într-adevăr, trebuie să profanez persoana lui sfântă, punând mâna pe el, dacă somnul lui, lin, e prea adânc?

Ei, asta e!

Dădu păturile în lături... Copilul nu era în pat! Uimirea îi luă pentru moment, graiul. Abia acum văzu că zdrenţele sale dispăruseră, de asemenea. Atunci intră într-o mânie violentă şi înnebunit, chemă pe hangiu, în clipa aceea un servitor intră aducând dejunul.

— Explică-mi om afurisit explică-mi unde e co pilul; dacă nu, ti-a sosit sfârşit! strigă Miles Hendon şi făcu o aşa săritură de sălbatic către băiat că acesta de groază şi surpriză, amuţi şi nu răspunse.

In sfârşit, gângăvindu-se şi tremurând, dădu explicaţia cerută:

— Abia aţi plecat; cucoane, când un tânăr sosi aler gând şi spuse că înălţimea Voastră, poruncise să vină

copilul fără întârziere, la intrarea pe pod înspre South-wark. L-am condus aici. El a deşteptat copilul şi i-a transmis mesajul. Copilul mormăi puţin că era trezit „atât de dimineaţă"; dar în acelaşi timp îşi îmbrăcă zdrenţele şi plecă împreună cu tânărul spunând că ar fi fost mai convenabil ca înălţimea Voastră să-1 ia, în loc să trimită un străin... şi atunci...

— Şi atunci eşti un imbecil! Un imbecil care se la să aşa de uşor luat în râs. Fi-ti-ar neamul blestemat! Poa te să nu fie încă pierdut. Poate că nu i s-a făcut nici un rău până acum.

Alerg să-1 caut. Ţine masa gata. Aşteaptă! Păturile patului erau aranjate ca şi când cineva ar fi fost culcat înăuntru. Să fi fost aceasta din întâmplare?

Nu ştiu, stimate domnule. Am văzut pe tânărul acela umblând cu ele.

O, chinuri! Asta ca să-mi facă iluzii spre a câştiga timp. Vorbeşte! Tânărul era singur!

Cu desăvârşire singur, Luminăţia Voastră.

Eşti sigur?

Sunt sigur.

— Cheamă-ţi amintirea, gândeşte-te, nu te grăbi... Servitorul păru a se reculege un moment şi zise:

Când a venit, nu era nimeni cu el, dar, acum îmi aduc aminte că în momentul când amândoi intram în mulţime, pe Pod un om, un fel de cerşetor veni din îm prejurimi şi tocmai când îl întâlni...

Pe cine îi? Unde era asta? întrerupse tunând neliniştitul Hendon.

Tocmai în acel moment lumea îl prinse în mij locul ei şi îi înghiţi. N-am mai văzut nimic, fiin(|ca pa-

tronul care era necăjit .pentru o bucată de carne pe care notarul o comandase, şi care «ra pierdută, mă chemă, în asemenea împrejurări, iau" de martori pe toţi sfinţii că nu eram mai vinovat de această pierdere decât un prunc nounăsput, fiindcă...

înapoi, imbecilule! Flecăreala ta mă îmbolnă veşte! Aşteaptă! Unde fugi? Nu poţi să stai pe loc, un moment? Au luat direcţia Southwark?

Exact, înălţimea Voastră, căci, a'şâ cum v-am spus, pentru această nenorocită de bucată de carne, un nou născut nu e mai vinovat ca...

Eşti încă aici! Şi flecâreşti încă? Dispari sau te stâng de gât!

Servitorul fugi. Hendon alergă în urma lui, îl întrecu şi coborî scara din patru în patru trepte, zicân-du-şi:

„E puşlamaua aceea blestemată care pretinde că îi e tată. Am pierdut pe sărmanul meu stăpân mic şi nebun; gând dureros, căci începusem să-1 iubesc mult! Nu! Pe sfânta scriptură şi pe cruce, nu, nu 1-am pierdut! Voi parcurge ţara în lung şi în lat până ce îl voi găsi. Sărman copil! îl aşteaptă dejunul, ca şi pe mine; dar nu mai mi-e foame acum. Să se ospăteze şoarecii!"

Repede, repede! Tot croindu-şi-drum prin mulţimea compactă a Podului, îşi repeta, rumegând acest gând, ca şi când ar fi fost cu totul plăcut: A mormăit, dar a plecat pentru că a crezut că Miles Hendon îl chema. Drăguţul de el! N-ar fi făcut aceasta pentru nimeni altul. O ştiu bine.