Читать параллельно с  Английский  Испанский  Русский 
Print si cersetor.  Mark Twain
Capitolul 23. Arestarea prinţului
< Назад  |  Дальше >
Шрифт: 

Hendon disimula un zâmbet şi şopti la urechea Regelui, încet, încet Principe, fii prudent la vorbă. Ţi-neţi-vă limba nemişcată. Aveţi încredere în mine şi totul va sfârşi cu bine. Şi adăugă aparte, numai pentru sine: „Sir Miles! Dumnezeu să mă ierte, uitasem aproape de tot că eram Cavaler! Doamne, ce lucru straniu! Pierderea memoriei sale se opreşte la invenţiile lui delicate şi nebune!... Un titlu gol şi hazliu ca al meu, dar e totuşi ceva de a-1 fi meritat, căci, gândesc, e mai onorabil să fii un Cavaler, spectru în regatul viselor şi umbrelor, cu merit, decât să obţii prin josnicii, pe cel de conte în unele regate reale ale acestei lumi".

Lumea se dădu la o parte spre a face loc poliţaiului care sosise. Acesta se grăbi să pună mâna pe umerii Regelui când Hendon îi zise:

— Aşteptaţi prietene. Luaţi-vă mâna. El va merge docil, răspund eu de el. Treceţi înainte şi noi vă vom urma.

Ofiţerul de poliţie porni la drum însoţit de femeie şi de pachetul ei. Miles şi Regele îl urmau cu mulţimea după el. Regele vru să se revolte; dar Hendon îi zise încet:

Gândiţi-vă, Sire, legile Voastre sunt răsuflarea binefăcătoare a propriei Voastre regalităţi. Dacă însuşi autorul lor nu li se supune, cine mai poate obliga popu laţia să le respecte? în aparenţă una din aceste legi a fost călcată. Când Regele va fi pe tronul său îşi va adu ce aminte fără neplăcere că, în vremea când nu părea decât un simplu supus, în mod loial a impus Regelui să dispară în faţa cetăţenilor şi s-a supus autorităţii legii.

Ai dreptate. Nu mai adăuga un cuvânt. Vei ve dea că dacă Regele Angliei cere ca supuşii lui să sufere din partea Legii, el însuşi o îndură când se găseşte în stare de supus.

Când femeia fu chemată să mărturisească în faţă judecătorului de pace, ea jură că tânărul băiat adus la bară era hoţul ei. Nimeni neputând mărturisi şi contrariul. Regele rămase inculpat. Se deschise atunci pachetul şi se găsi un grăsun purceluş de lapte. Judecătorul se tulbură. Hendon îngălbeni şi corpul îi fu scuturat de groază, ca şi când ar fi primit o descărcare electrică. Regele protejat de neştiinţa lui, era fără grijă. Judecătorul se gândi destul de îndelung, apoi, întorcându-se către femeie, o întrebă:

— La cât îl preţuieşti?

Femeia salută şi răspunse:

— Trei şilingi şi opt pence, Domnia-Voastră! Nu pot să reduc nici o para şi vă spun adevăratul preţ.

.Judecătorul plimbă o privire severă peste mulţime şi făcând semn poliţaiului, ordonă:

— Evacuează sala şi închide uşile.

Aşa se făcu. Nu rămaseră decât cei doi oameni ai legii, acuzatul, acuzatorul şi Miles Hendon. Acesta, era trist şi palid. Pe fruntea lui străluceau picături mari de sudoare rece, care se împreunau, curgând pe faţă.

Judecătorul se întoarse din nou, spre femeie şi cu o voce compătimitoare, zise:

— E un copil sărac şi neştiutor. Poate că era chinuit de foame căci aceste timpuri sunt aspre şi nenorocite. Priveşte-1, el n-are aerul să fie rău; dar când foamea te împinge... Bună femeie! Ştii tu că, după lege, cine fură un lucru în valoare mai mare de treizeci de pence şi jumătate, trebuie să fie spânzurat?

Micul Rege tresări, deschise ochii mari şi consternaţi; dar se domină şi nu se mişcă din loc. Nu tot astfel făcu femeia. Ea sări în sus prinsă de groază şi strigă:

O, Doamne, Dumnezeule! Ce am făcut eu? Aveţi milă. N-am vrut, pentru nimic în lume, să fac pe acest mic sărman să fie spânzurat. Vă rog, foarte mult, scu- tiţi-mă de aşa ceva, Senioria-Voastră. Ce trebuie să fac? Ce pot face? Judecătorul, foarte calm, zise sim plu:

Fără îndoială, e posibil să pui un alt preţ'fiind că preţul celălalt al pachetului, n-a fost consemnat încă în procesul-verbal.

— în acest caz, în numele lui Dumnezeu, puneţi că purcelul valorează opt pence şi, binecuvântată să fie ziua care îmi eliberează conştiinţa de acest lucru mon struos!

Miles Hendon, în bucuria lui, uitând locul unde se găsea, spre surprinderea Regelui şi fără respect pentru demnitatea sa, îl luă în braţe şi îl sărută.

Femeia îşi lua ziua-bună respectuos şi se retrase cu purcelul ei. Dar, deschizându-i uşa, poliţaiul o urma în holul strâmt. Judecătorul se apucă să scrie în regLv trul lui. Hendon mereu la pândă, vru să ştie daca poliţaiul urmărea pe femeie. Se strecură, deci, uşor, în holv• întunecos şi ascultă. Auzi următorul dialog:

E gras purcelul şi promite o masă bună... Aş vrea să ţi-1 cumpăr. Iată opt pence.

Opt pence! Aţi vrea! Mă costă trei şilingi şi opt pence bani noi nouţi de ai ultimului regim. Duceţi-văla plimbare cu opt pence-ai dumneavoastră.

A! Aşa! Ai minţit, deci, spunând sub jurământ că nu face decât opt pence. Urmează-mă şi ai să răs punzi de această crimă, în faţa Senioriei Sale. Şi, atunrj băiatul va fi spânzurat.

—Poftim, poftim, omul lui Dumnezeu şi nu spună nimic. Consimt. Daţi-mi opt pence şi să nu mai avem vorbă.

Femeia plecă strigând. Hendon reveni în sala de justiţie şi poliţaiul îl urmă după ce îşi pusese în loc sigur prada.

Magistratul scrise încă multă vreme, apoi caii Re gelui o judecată bună şi înţeleaptă care îl condamna ?

închisoare pe un timp scurt, urmat de pedeapsa biciuitului în piaţa publică.

Regele rămase năucit, deschise gura, fără îndoială, pentru a ordona decapitarea imediată a bunului judecător; dar observând un semn al lui Hendon, reuşi s-o închidă înainte de a fi scos un sunet.

Hendon îl luă de mână, se înclină în faţa magistratului, cu poliţaiul după ei, luară drumul închisorii. Deodată în stradă, monarhul care fierbea, se opri, îşi trase cu violenţă mâna şi strigă:

— Imbecilule, crezi tu că voi intra viu într-o închi soare?

Hendon se aplecă spre el şi îi zise puţin cam-sever:

— Aveţi încredere în mine? Linişte şi nu compro miteri şansele voastre prin cuvinte periculoase. Nu se întâmplă decât aceea ce Dumnezeu vrea, nu puteţi nici să-1 grăbiţi, nici să-1 modificaţi, lată de ce trebuie să fiţi liniştit. Aşteptaţi. Va fi timp de lamentat sau de bu curat când ceea ce va trebui să se întâmple se va în tâmpla.