Читать параллельно с  Английский  Испанский  Русский 
Print si cersetor.  Mark Twain
Capitolul 8. Chestiunea sigiliului
< Назад  |  Дальше >
Шрифт: 

Către orele cinci, Hernie VIII, se deşteptă dintr-un somn agitat şi murmură:

„Vise sinistre, vise sinistre! Sfârşitul meu este aproape: iată ce spun aceste presentimente şi pulsul meu slăbit confirmă."

Deodată o flacără de mânie i se aprinse în ochi:

„Şi, totuşi, nu vreau să mor atâta timp cât el trăieşte", pronunţă Regele. Văzându-1 deşteptat, unul din ofiţerii săi, îl întrebă care este dorinţă lui în privinţa lordului cancelar, care aşteaptă în camera vecină.

— Introdu-1; să-1 introducă! Exclamă cu vioiciune Regele.

Lordul Cancelar intră, căzu în genunchi lângă parul regal şi zise:

Urmând voinţă Majestăţii Sale, pairii regatului, îmbrăcaţi în robele lor, sunt în acest moment la bara Parlamentului, unde, confirmând condamnarea ducelui de Norfolk, aşteaptă cu umilinţă aceea ce Majestatea Voastră va binevoi să decidă. O rază de bucurie luci pe faţa regelui.

Scoală-mă! zise el. Vreau să mă duc în persoa nă la Parlament, şi cu mâna mea să sigilez ordinul de execuţie care mă va scăpa...

Vocea lui se strangula, o paloare mortală îi trase viaţa din obraji. Nobilii îl reaşezară pe pernă şi se grăbiră să-1 reconforteze cu un întăritor, în curând, el se exprimă cu tristeţe:

— Vai! Aşteptam atât de nerăbdător această oră binecuvântată! Şi iată că vine prea târziu. Sunt amăgit în această speranţă atât de mângâietoare. Dar grăbi ţi-vă, grăbiţi-vă! Să se însărcineze alţii cu acest oficiu care mie îmi este refuzat.

Trimit sigiliul meu cel mare unei Comisii: alegeţi nobilii care o vor compune şi aşezaţi-vâ la lucru. Gră-biţi-vă! înainte ca soarele să-şi fi isprăvit cursa, adu-ceţi-mi capul Im ca să-1 pot vedea!

Totul va fi făcut conform ordinului Regelui. N-ar dori Majestatea Voastră să ordone ca sigiliul să-mi fie remis, astfel ca să-mi pot îndeplini însărcinarea?

-Sigiliul? Cine ţine sigiliul dacă nu Dumnea voastră?

Să nu se supere Majestatea Voastră; mi 1-aţi luat acum două zile, spunând că nu se va întrebuinţa până când mâna voastră regală nu-1 va fi pus pe sen tinţa de condamnare a ducelui de Norfolk.

— Perfect, îmi aduc aminte. Dar, ce 1-am făcut? Sunt foarte slăbit. Adesea, în ultimele zile memoria mă părăseşte cu desăvârşire. E straniu...

Regele lăsă să-i scape câteva vorbe neînţelese; din când în când, el clătină moale capul lui alb şi cu sforţări, încerca să-şi aducă aminte ce făcuse cu sigiliul, în fine, Hertford se aşeză în genunchi şi hazarda o părere.

Sire, dacă pot îndrăzni să-mi permit, mai mulţi din cei de faţă îşi amintesc, ca şi mine, că aţi încredinţat marele sigiliu, Alteţei Sale Prinţului de Galles ca el să-1 ţină până în ziua... E adevărat, absolut adevărat! întrerupse regele.

— Duceri-vă şi-1 chemări. Duceri-vă î Timpul trece! Lordul Hertford alergă la Tom. în curând reveni la rege, tulburat şi cu mâinile goale:

— Cu mare durere, regele meu, zise el, vă aduc asemenea penibile şi inoportune noutăţi; dar este voia lui Dumnezeu ca întristarea prinţului să se prelungeas că încă şi să nu-şi poată aduce aminte că a primit sigi liul. Aşa că, am venit în grabă să vă previn, gândind că ar fi o pierdere inutilă de timp preţios să caut în toate camerele şi saloanele apartamentului Alteţei Sale Re gale.

Un geamăt al Regelui îl întrerupse. Dar, după o scurtă pauză, Regele pronunţă cu o voce adânc întristată:

— Acest sărman copil să fie lăsat în pace. Mâna lui Dumnezeu s-a apăsat prea tare pe el. Inima mea se rupe de compătimire pentru el şi sunt îndurerat că nu pot duce eu povara lui pe umerii mei bătrâni şi copleşiţi, ca astfel să-1 lăsăm în voia lui.

închise ochii, murmură câteva cuvinte, apoi, rămase liniştit. Un moment după aceea îi redeschise, îi îndreptă vag, plimbându-şi privirea în jur, până ce întâlni pe lordul-cancelar, îngenuncheat. Deodată, faţa lui se împurpura de mânie:

— Ce! încă aici! Strigă el. Pentru numele lui Dum nezeu, dacă nu pleci cât mai repede pentru a sfârşi cu trădătorul, coroana ta va putea să se odihnească mâine de a mai încercui un cap, de asemenea, condamnat!

Cancelarul, tremurând, răspunse:

Rog pe Majestatea Voastră să mă ierte! Aştep tam sigiliul.

Ti-ai pierdut minţile? Sigiliul cel mic, pe care îl purtam, altă dată cu mine, se află acum în vistieria mea. Şi dacă sigiliul cel mare s-a pierdut, cel mic nu e de ajuns? Du-te!

Şi aminteşte-ti că nu trebuie să te reîntorci fără să-mi aduci capul lui.

Sărmanul Cancelar, părăsi în grabă acest loc periculos. Tot astfel, comisia nu-şi pierdu timpul şi dădu Parlamentului servil asentimentul regal, care fixa pe a doua zi execuţia capitală a primului pair al Angliei, nefericitul duce de Norfolk.